Construct au mai depus oferte compania turcă Kiat Group Construct în asociere cu firma Diferit din Cluj (controlată de Nicolae și Daniela Petri), Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL
Companiile din industria prelucrătoare care vor beneficia de ajutorul de stat sunt Non-Woven Global Sr, Eco Partnersheep Insulation, Alex Melcovich BH, Ecobac Sal, Hi-Q Solutions Invest
Terenul a fost transferat în administrarea Consiliului Local sector 6 prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) nr. 541 din 31 octombrie 2017.
începutul lui iulie 2020, grupul Masterplast a cumpărat unul dintre cei mai mari producători de folii de difuzie și folii sanitare din Germania, care poartă acum numele Masterplast GMBH
Prin parteneriate comerciale create cu firme din Germania (GMH) și Austria (Voestalpine), produsele Donalam sunt apoi distribuite în cea mai mare parte a Europei.
REC Partners GmbH este o companie de consultanță, proiectare și project management pentru clădiri comerciale, cu un portofoliu de 10 milioane de metri pătrați livrați.
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă, în urma audierilor de la sediul central al DIICOT, pentru Josep Horneger, administrator la SC Swietelsky Construcții Feroviare SRL.