firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri de aproape 30 mil. euro
pregătește să ridice două blocuri cu peste 100 de apartamente pe un teren de peste 3.000 de metri pătrați din centrul Brașovului, în urma unei investiții de circa 5-6 milioane de euro
Primăria municipiului Cluj-Napoca a câștigat un proiect european în valoare totală de circa 68,4 mil. lei (15,5 mil. euro), din care aproape 30 mil. lei (5,9 mil. euro) reprezintă asistența
Sucevenii de la Symmetrica au investit în ultimii trei ani peste 10 milioane de euro în construcția a trei noi fabrici de pavele în ciuda crizei și a faptului că jucătorii din piața
Consiliul Județean Timiș a câștigat un proiect european în valoare totală de 76,3 mil. lei (circa 17 mil. euro), din care aproape 30 mil. lei (6,7 mil. euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă
Astfel, bugetul alocat pentru aceste reabilitări termice se va ridica la 304 milioane de euro, din care 150 de milioane de euro vor fi bani din Fondul European de Dezvoltare Regională
PRODUCÃTORUL de țevi Hobas Pipe Systems, parte a grupului ceh Hobas, a realizat în primele 9 luni din acest an o cifră de afaceri de circa 4 mil. euro, valoare apropiată de cea înregistrată