finalizat investițiile din anul acesta în proporție de 75%, restul urmează să le materializăm până la sfârșitul anului“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general al Impro SRL
„Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, având prețul de 668 milioane de lei fără TVA și un punctaj total de 100 de puncte, din care
În anul 2000 a fost înființată firma Tarr Const SRL, specializată în excavarea, clasificarea-sortarea produselor balastiere, producția și transportul betonului proaspăt.
Platforma este amplasată în apropierea stației de metrou Costin Georgian, având acces direct la Bulevardul Basarabia și la rețelele de transport public.
Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real Sol, este unul dintre investitorii care s-au implicat anul acesta în construirea
„Firmele de curierat pe baza consumului determinat de creșterea volumului de comenzi în online a demarat procedura de extindere în tot ce înseamnă curierat.