Anul trecut am avut, depinde de cum privești, norocul sau ghinionul de a avea inflația super ridicată și dobânzile la maximul ultimelor 10 ani, ceea ce a dus la o cerere oarecum scăzută
Sper ca la începutul anului viitor să putem finaliza depunerea de documentație, totuși, vorbim de circa 136 de milioane de euro, bani europeni, pentru această zonă a țării”, a
Sper ca lucrările să fie finalizate în termenele prevăzute, pentru că astfel de investiții cofinanțate cu bani europeni vizează atât îmbunătățirea condițiilor de viață a multor români
pentru că șansa pe care noi o avem, din punctul meu de vedere, este să fim mai competitivi pe piața europeană, să fim mai productivi, să ne integrăm în lanțurile valorile europene și sper
generali dreptul de a contracta servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru a identifica posibile creanțe rezultate în urma rezilierii contractului cu SC Romstrade SRL
De altfel, elvețienii au preluat titlurile de la Florentin Banu (15,5%), Banuinvest SRL, companie controlată tot de antreprenor (9,5%), și de la Mărioara Mercescu (25%).