Compania controlată de grupul TeraPlast a inaugurat recent și un centru de vânzare la Brașov, ajungând la trei unități pe plan local alături de cele din Cluj-Napoca și Timișoara.
Retailerul francez Leroy Merlin va inaugura în prima jumătate a anului al doilea magazin din Iași, în noul centru comercial Mall Moldova, după ce a închiriat aproximativ 11.000 mp în
Companiile care închiriază birouri în centru contractează și mai multe locuri de parcare pentru angajați, cu toate că implică un cost similar cu rata la un automobil nou, în timp ce
IMMOFINANZ a semnat un contract de închiriere pe termen lung pentru o suprafață de aproximativ 11.000 de metri pătrați către Grupul Provita, unul dintre principalii operatori de centre
Centura de sud a Capitalei (48 km) și autostrada Craiova - Pitești (121 km), două proiecte pe care statul vrea să le construiască în concesiune și care ar urma să coste cumulat 3,7
Calea Victoriei poate deveni un centru de interes pentru un viitor mall stradal, însă pe lângă eliminarea traficului auto are nevoie și de investiții în consolidarea clădirilor, explică
♦ Cele mai mari zece centre comerciale din Capitală „sunt gazdele” a peste 1.000 de magazine cu vânzări totale de 6 mld. lei (1,3 mld. euro), potrivit estimărilor ZF ♦ Cifra de afaceri
Cele mai ieftine garsoniere din marile centre universitare ale țării sunt în zona Complexului Studențesc din Timișoara, unde prețurile solicitate pentru locuințe de 14-18 metri pătrați