„Eu nu vreau neapărat să cresc numărul de magazine, ci să fac din Praktiker România o companie profitabilă. Cred că oamenii au învățat o lecție de când a venit criza financiară.
Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi (CNADNR) estimează că în următoarele săptămâni vor demara lucrările la construcția centurii ocolitoare a orașului Mihăilești (jud.
Pentru că analiza cea mai relevantă asupra valorii unei companii se poate realiza pe baza rezultatelor observate pe piața de capital, din analiza evoluției indicilor de pe piața locală
Astfel, stadioane precum Steaua, Giulești, Arcul de Triumf, fiecare cu câteva mii sau chiar zeci de mii de locuri, au avut în spate companii locale - unele de renume, altele mai puțin
Acum, cofondatoarea descrie compania drept „mai mult sau mai puțin o afacere de familie“, întrucât lucrează alături de cele trei surori ale sale, precum și alături de fiica sa.
Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a recrutat-o pe Anamaria Crețu, specialist cu o experiență de 18 ani în diverse companii multinaționale, pentru a se alătura
Compania imobiliară Echo Investment va rămâne probabil o companie listată în condițiile în care cumpărătorul său ungar Wing susține că nu are planuri de a o delista, a declarat directorul
3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA, SWS Engineering SpA, Metrans Engineering și Coding SRL sunt companiile care vor realiza legătura cu metroul între Eroilor (Operă) și
3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SpA, SWS Engineering SpA, Metrans Engineering și Coding SRL sunt companiile care vor realiza legătura cu metroul între Eroilor (Operă) și
În 2018, compania a avut un număr mediu de 232 de angajați.
Grupul Yildiz Entegre are în total șapte facilități de producție, trei terminale portuare și trei depozite.