Cosmopolis este unul dintre cele mai mari proiecte rezidențiale din România, cu peste 1.900 de locuințe finalizate, în care locuiesc circa 3.500 de persoane.
Cele mai scumpe apartamente sunt în continuare în zonele centrale, Unirii, cu 127.000 de euro, urmat de Aviației și Victoriei, cu 116.000 respectiv 115.000 de euro, preț stabil față
către frații Dragoș și Adrian Pavăl de la Forte Partners în cea mai mare tranzacție de office de pe piața locală, de 200 mil. euro, nu este un caz izolat și dincolo de dezvoltări, românii
Compania a intermediat până acum vânzarea efectivă a peste 200 de unități locative și estimează că până la finalul anului va depăși pragul de 300 de locuințe.
din stocul modern de spații de birouri în București, segmentul de birouri a ajuns la peste 4,3 milioane mp la nivel național în primul semestru al anului 2022, conform raportului Romania
Companiile din industria prelucrătoare au pus pe masă proiecte de investiții în România în valoare de aproape 1 mld. euro, conform calculelor ZF pe baza datelor existente.