de pe piețele conexe, din sectorul serviciilor de facility management, proiectare sau consultanță au înregistrat afaceri în creștere, sunt concluziile videoconferinței Polii de Business
Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de frații Adrian și Dragoș Pavăl prin intermediul vehiculului de investiții Paval Holding, a încheiat 2023 cu un profit
Statul, prin Compania Națională de Investiții, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, va investi peste 3 miliarde de lei în
Reinventarea în business nu ar trebui să fie o reacție la presiunile pieței, ci o practică asumată periodic pentru a rămâne relevant și competitiv în piață.
liderii globali specializați pe soluții termice și elemente de încălzire pentru diverse industrii, inclusiv electrocasnice, automotive și aeronautică, deschide un birou în centrul de business
Garmin, companie cu prezență globală, specializată în tehnologie și produse GPS pentru piețe diverse, a închiriat 8.000 de metri pătrați de birouri în centrul de business dezvoltat
deficitului forței de muncă și predictibilitate a cadrului fiscal și de reglementare, potrivit lui Radu Pițurlea, președinte și CEO al Concelex, unul din cei mai mari constructori români