Ansambluri de acest tip sunt proiectul Iulius Town din Timișoara (mall și birouri) – dezvoltat de Iulius Group, The Light (birouri și rezidențial) – dezvoltat de River Development,
Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe, care în prezent dezvoltă un proiect rezidențial în zona Pipera, vrea să dezvolte două proiecte cu apartamente de lux p Calea Victoriei
Panattoni Romania Development SRL a fost înmatriculată pe 10 martie 2026, cu sediul în clădirea Ethos House, deținută de Pavăl Holding @ Prima companie locală, înființată în 2016, a
Hagag Development Europe a înființat la finalul anului trecut companiile Hagag Rex Mamaia – cu activitate de dezvoltare și și promovare imobiliară și Hagag Privighetorilor 35- potrivit
clădirile de birouri ale grupului Iulius vin în prezent a birou, iar acest număr este așteptat să crească începând din luna septembrie, după cum spune Raluca Munteanu, business development
Chiriașii români au devansat numărul expaților din zona de nord a Capitalei în primul semestru al anului, ponderea lor ajungând astfel la 30% din total, față de 15% în toamna lui 2014
Viitoarele clădiri vor găzdui birouri în zona ultracentrală a Capitalei, care până acum nu a fost tocmai un magnet pentru investițiile în spații de birouri, scr…