de angajați au tranzacționat în primele trei trimestre ale anului spații cu suprafețe care ajung la 2.500 de metri pătrați, echivalentul a 46% din piața spațiilor de birouri din România
Artmark Real Estate, filială a grupului Artmark care se ocupă cu reintroducerea în circuitul rezidențial și turistic-cultural a monumentelor istorice și de artă din România, a semnat
Un sac de ciment de 25 de kilograme comercializat în România a ajuns la un preț mediu de 3,32 euro, în creștere cu circa 8% față de acum patru ani, potrivit datelor centralizate de
pe care compania austriacă de dezvoltare imobiliară Immofinanz le are în România au cumulat anul trecut venituri din închirieri în valoare de 180 de milioane de lei (circa 39 mil. euro
♦ Britanicii de la Kingfisher au preluat rețeaua de 27 de magazine Praktiker în România într-o tranzacție de 40-50 mil. euro, potrivit estimărilor ZF ♦ În lupta pentru magazinele de
lituanian Hanner, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din zona baltică și care a investit până în prezent peste 60 de milioane euro în trei proiecte rezidențiale în România
Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a raportat în primele
David Hay, executivul israelian care a condus timp de șapte operațiunile din România ale dezvoltatorului imobiliar AFI Europe, pleacă din companie pentru a explora „alte oportunități
Numărul de garsoniere nou-livrate în România s-a dublat în ultimii doi ani, după ce în 2019 au fost finalizate 5.528 de locuințe cu o singură cameră, cu 28% mai mult față de anul precedent