Companiile de IT se numără printre cumpărătorii cei mai mari de mobilier de birou, spune Sebastian Capotescu, director de marketing în cadrul producătorului de mobilă de birou Green
Producătorul de materiale de construcții AdePlast anunță o creștere de 97% la exporturi, la 9 luni, iar până la sfârșitul anului compania estimează vânzări totale, pe piața internă și pe cea
Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, cel mai mare producător de carton ondulat din România, a realizat anul trecut investiții de 12,5 mil. euro, în principal pentru
♦ Cea mai mare investiție a celor de la S Immo este mallul Sun Plaza din sudul Capitalei ♦ În 2017 centrul comercial a avut peste 14 milioane de vizitatori, în creștere de la 13,8 mil
2021 ar trebui să aducă mai multe proiecte noi de birouri față de 2021, însă nu mai multe ca 2019, în condițiile în care multe dintre acestea au deja contracte semnate pentru cel
Piața locală de pavaje a ajuns la o valoare de 129 de milioane de euro în 2019, ceea ce înseamnă un avans de circa 20% comparativ cu anul precedent, arată datele companiei de cercetare
Global Vision și Globalworth închiriază către PepsiCo o parte din prima unitate logistică livrată în cadrul Constanța Business Park - cel mai nou proiect cu funcțiuni multiple din
One United Properties, cel mai activ dezvoltator de pe piața locală, cu 300.000 mp de birouri și apartamente în construcție, a cumpărat clădirea de birouri Office1 construită de Conarg
GTC România, unul dintre cei mai mari proprietari de birouri din București, care deține clădiri office atât în zona Pieței Victoriei, cât și City Gate în Piața Presei Libere, a demarat
Cele mai mari zece parcuri industriale din România însumează o suprafață de circa 1.200 de hectare, adică 41% din suprafața totală a parcurilor, conform calculelor ZF pe baza datelor