pe care compania austriacă de dezvoltare imobiliară Immofinanz le are în România au cumulat în 2018 venituri din închirieri în valoare de 180 de milioane de lei (circa 39 mil. euro)
Parte a proiectului One Floreasca City, One Tower este amplasat în zona de nord a Bucureștiului și are 16 etaje, cu o suprafață închiriabilă totală de 24.000 mp.
Programul Prima Casă, prin care sunt acordate credite cetățenilor care vor să-și achiziționeze o locuință, ar trebui schimbat din forma actuală, pentru a evita situațiile în care se
Timișoara, prima etapă având 47.000 metri pătrați de adiționali de retail, 50.000 mp de spații office în operare (UBC 1, UBC 2, UBC 3) și alți 52.000 mp în construcție (UBC 0), un parc
Programul Prima Casă, prin care sunt acordate credite cetățenilor care vor să-și achiziționeze o locuință, ar trebui schimbat din forma actuală, pentru a evita situațiile în care se
Dezvoltatorul are în plan investiții de 70 de milioane de euro, în condițiile în care consolidarea și modernizarea celor două clădiri presupun dublarea investiției inițiale.
Complexul de relaxare, wellness și entertainment are o capacitate indoor de 4.000 de persoane simultan și număra la sfârșitul celui de-al doilea an de funcționare peste 2 milioane