Georgiana Oltenescu, group head, marketing & communication Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România și Polonia, este de părere că majoritatea angajaților simt nevoia
Managerii din domeniul construcțiilor se arată precauți cu privire la evoluția economiei în perioada următoare, relevă datele celui mai recent studiu Confidex realizat de Impetum Group
Graphein, o companie antreprenorială românească specializată în proiecte de topografie inginerească, a cumpărat de la Dendrio Solutions, integrator IT&C, care face parte din Bittnet Group
posturile erau setate pe structura din 2002-2003, iar acum se caută și este încurajată promovarea internă“, explică Ioan Farcaș modul în care a ajuns să ocupe această poziție la nivel de grup
O altă achiziție ce a avut loc anul acesta a fost cea prin care grupul polonez Selena, cu activități în producția de spume poliuretanice, a plătit 13 milioane de lei (circa 3 milioane
Compania Octagon Contracting&Engineering a anunțat că a finalizat lucrările la prima clădire a complexului de birouri Hermes Business Campus din București, dezvoltat de Atenor Group
autorizația de construire pentru lucrări de modernizare a drumului județean Gherla-Țaga-Cămărașu, contract în valoare de 23,1 mil. lei (circa 5 mil. euro) câștigat de compania turcă Kiat Group
Austrian group Wienerberger, one of the world’s largest brick systems makers and the largest producer of its type in Europe, announced plans to build a plant in northeastern Romania
Dezvoltatorul imobiliar polonez GTC Group, care active imobiliare în România, a anunțat achiziția centrului de shopping bulgar Mall of Sofia de la Europa Capital în schimbul unei sume
Spaces, conceptul olandez de birouri flexibile, deținut de International Workspace Group, a închiriat 4.100 de metri pătrați de spații de birouri în proiectul Expo Business Park, dezvoltat