Elevii a 12 școli din orașul Ploiești vor beneficia de terenuri moderne de baschet la orele de sport după ce a fost aprobată o investiție de 3,6 milioane de lei (818.000 euro) pe fonduri
România atrage noi companii de IT și tehnologie care caută deja birouri în centre regionale precum Timișoara, explică Ovidiu Șandor, CEO, Mulberry Development, cel care dezvoltă proiectul
Cei mai mulți bani au fost rambursați pentru proiectele de șosele, în principal autostrăzi, care au tras aproape 1 miliard de euro, în timp ce sectorul aerian nu a luat nici măcar un
Cea mai mare parte a cererii pentru birouri vine din partea companiilor de call center, pentru servicii de back office și din partea firmelor de IT care își mută o parte din operațiuni
Holdingul românesc specializat în producția de materiale de construcții ROCA Industry, listat la Bursa de Valori București (BVB), a numit-o în poziția de CEO pe Camelia Ene, cea care
NEPI Rockcastle, al treilea cel mai mare proprietar listat de centre comerciale din Europa raportat la valoarea portofoliului și cel mai mare din România, intră într-o nouă etapă strategică
influența creșterea sau scăderea din piața construcțiilor“, afirmă elvețianul, făcând o comparație între situația pieței de la începutul preluării mandatului de la Holcim România și cea
Grupul austriac Immofinanz, cel mai mare proprietar de birouri de pe piața locală, cu un portofoliu de peste 200.000 de metri pătrați, a ales constructorul și va începe extinderea parcului