România este plină de construcții inutile, centre turistice la țară, clădiri goale făcute cu banii UE care nu folosesc la nimic, dar pentru nevoile reale ale țării nu sunt bani pentru
adică 40.000 de produse, incluzând decorațiuni pentru interior sau exterior, produse sanitare, mobilă, electronice și electrocasnice, produse pentru grădinărit și materiale de construcții
Până astăzi am proiectat peste 8 milioane de metri pătrați de construcții în România. La nivel de București există 3,5 milioane de metri pătrați de clădiri de birouri.
Înainte de a se lansa în această afacere, au mai existat câteva încercări, precum dezvoltarea unui depozit de materiale de construcții și a unei secții de produs plăci de teracotă.
În timp ce o serie de peste zece proiecte importante, de la Asmita Gardens și Citadella Titan, la Ibiza Sol sau My Dream din Pipera, au ajuns la mâna creditorilor, alți dezvoltatori