Decizia de a majora TVA pentru locuințe merge, spune el, în răspăr cu practica din vestul Europei, unde statele derulează programe de stimulare a construcției.
Salbac (producție de mezeluri), Fiterman Pharma (producție de medicamente), Transgor Logistik (soluții de transport și logistică), Proinvest Grup (producție de componente pentru construcții
Practic, au crescut foarte mult prețurile și aici nu vorbim doar de prețurile la materialel de construcții, prețul energiei, ci și de prețul forței de muncă – care este rar întâlnită
Adriana Dobre, partener la Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, vede potențial ș în reconversia fostelor platforme industriale: “Ar fi în beneficiul tuturor, pentru că acum vorbim
.
– Am constatat că, deși au trecut 9 luni și jumătate de când impozitul (pe construcții special – n.red.) a fost publicat în Monitorul Oficial, sunt destul de dese cazurile
Construcția de birouri a început să accelereze în marile orașe din țară, precum Cluj, Timișoara sau Iași, unde se află deja în construcție proiecte cu o suprafață închiriabilă de circa