Industria mobilei, una dintre puținele în care România are surplus comercial, este una dintre cele mai afectate sectoare de criza generată de coronavirus, iar exporturile de paturi
HeidelbergCement România, unul dintre cei mai mari producători de ciment din România, subsidiara grupului german cu același nume, spune că activitatea nu a fost afectată până în prezent
Cererea nouă de spații de birouri reprezintă aproape jumătate, respectiv 49%, din activitatea totală de închiriere desfășurată în cel de-al treilea trimestru din 2017 în București
Europeană analizează construirea unei fabrici de semiconductoare avansate în Europa în încercarea de a evita dependența de SUA și Asia pentru o tehnologie aflată în centrul unora dintre cele
Polonia va construi un nou pod peste cel mai mare râu al său, Vistula, ca parte a masivelor eforturi de infrastructură menite să revigoreze economia locală după pandemie, au reafirmat
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice din România și Europa Centrală și de Est, a achiziționat parcul logistic A1 Bucharest
începe construcția fabricii de vată minerală bazaltică din județul Prahova, proiect de aproximativ 50 de milioane de euro, lucrările urmând să fie realizate de CON-A, una dintre cele
Federația Sindicatelor Libere din România (FSLR) și sindicatul Liber Navalistul, sindicat al Daewoo Mangalia Heavy Industries, cere premierului să expună viziunea statului asupra viitorului