Egger România a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproape 1,45 miliarde de lei (peste 302 mil. euro), un profit net de aproximativ 65 mil. lei (13,5 mil. euro) și cu un număr
, anul trecut urcase puțin, până la 550 de euro pe metru pătrat, pentru ca la începutul anului să urce la 600 de euro pe metru pătrat, iar în iunie 2021 să ajungă la 650 de euro pe
servicii de dezvoltare, proiectare, management de proiect și construcții, dar și administrare a proiectelor imobiliare deținute de investitori privați și instituționali din România și Europa
„Sistemele de automatizare sunt încă relativ noi pentru România, spre deosebire de vestul Europei. Ca atare, există o tendință de creștere pe plan local.
Investiția este estimată la circa 80 mil. euro conform calculelor făcute de ZF, luând o medie de 800 de euro/mp investiție în industrial, care include atât terenul cât și construcția
Fabrica de vată minerală pe care grupul Knauf Insulation o ridică la Târnăveni, o investiție estimată la 130 de milioane de euro, care va fi gata anul viitor, va crea 130 de locuri
Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, constructorul fabricii de MDF din Oarja, de lângă Pitești, un proiect de 150 mil. euro a concernului turc Yildiz Entegre, a finalizat