zone secundare precum regiunea Ilfov, pe fondul blocajului administrativ și a incertitudinii climatului privind dezvoltarea urbanistică, susțin reprezentanții BREC – Bucharest Real-Estate
calificată, dublate de eforturile autorităților locale atât în ceea ce privește proiecte de infrastructură, cât și programe culturale pun Timișoara pe radarul investitorilor în real estate
calificată, dublate de eforturile autorităților locale atât în ceea ce privește proiecte de infrastructură, cât și programe culturale pun Timișoara pe radarul investitorilor în real estate
Ideea este că timpul le permite chiriașilor să nu se grăbească“, a declarat Mirela Ciovică, head of leasing al PPF Real Estate, în emisiunea ZF „CEC Bank pentru Afaceri Românești“
Plasmaserv Metal Connection, companie românească care furnizează echipamente și soluții pentru sudare și debitare, estimează pentru 2025 venituri de 7,8 mil. euro, în creștere cu 30%
, întrucât salariul minim în România este foarte mic prin comparație cu media europeană, iar creșterea venitului minim scoate la iveală salarizările ilegale.
Compania farmaceutică Sandoz, divizie a grupului elvețian Novartis, își va muta din primăvara acestui an sediul din București într-un spațiu de 1.100 mp din cadrul proiectului de birouri
Landmark din zona Pieței Romane, intrat în portofoliul Piraeus Bank, anunțat inițial cu o investiție de 55 mil. euro, a ajuns la un grad de ocupare de 60%, primii chiriași urmând a se muta