, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 177 mil. lei (36,7 mil. euro), în scădere cu 10% față de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul
Compania americană de arhitectură, inginerie și construcții Epstein, care a proiectat noua fabrică Lufkin de la Ploiești, a devenit primul chiriaș al clădirii de birouri Magheru One
Adobe Systems România, subsidiara locală a celui mai mare producător de aplicații de design grafic din lume, și-a prelungit pentru a doua oară contractul de închiriere în clădirea Anchor
Compania locală RINF Outsourcing Solutions, specializată în dezvoltare de software, consultanță și BPO, controlată de antreprenorii români Constantin Iftime (38 de ani) și Victor
Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, specializată pe segmentul imobiliar de lux, a intermediat în acest an tranzacții off plan în valoare de 2,5 mil. euro.
Exportul reprezintă o parte importantă din businessul acestor companii, lemnul românesc ajungând să fie vânat de cumpărătorii străini, în special de cei chinezi.
Oleg Tătaru și George Țapu, antreprenorii care dețin cele două magazine de bricolaj Artsani din județul Prahova, au alocat un buget de investiții de peste 6 milioane de lei pentru anul
Compania de investiții și dezvoltare imobiliară Prime Kapital, care îi are printre fondatori pe Martin Slabbert, fost șef al NEPI în România, spune că va investi peste 200 de milioane
– Ilfov, alături de Cluj-Napoca cu 5.403 locuințe livrate în 2017 și de Timișoara, cu 3.484 locuințe livrate anul trecut, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară
Laurențiu Duică, Partner & Head of Industrial Agency în cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers International, consideră România se află la jumătatea drumului în ceea ce