materiale de construcții și decorațiuni, ale celor mai mari retaileri de profil din țară, Bucureștiul este „tărâmul făgăduinței“ pentru constructori, dar și pentru meșterii de ocazie, care
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast din Bistrița, controlat de omul de afaceri Dorel Goia, a renunțat la investiția într-un proiect imobiliar pe care îl avea planificat
cauza creșterii exponențiale a facturilor de la gaz și energie, iar războiul din Ucraina și alinierea la legislația europeană privind Near Zero Energy Building (nZEB) sunt elemente care
Apetitul pentru investiții în active imobiliare rămâne la cote înalte, în prezent existând în diverse stadii de negociere tranzacții cu active generatoare de venit cu o valoare cumulată
Constructorul german Geiger, cu afaceri de peste 200 de milioane de lei în România, construiește hubul regional pe care Rehau, producător german de soluții pentru ferestre, instalații
Petre Marian Miluț, antreprenorul care controlează producătorul de prefabricate din beton Prefab, spune că retehnologizarea companiei încă din urmă cu două decenii a dus la creșterea
dezvoltare, dar și de resursă umană cu competențe pentru fiecare sector din industrie, iar statul trebuie să asigure contextul, adică legislația potrivită, este concluzia speakerilor care
dezvoltare dar și de resursă umană cu competențe pentru fiecare sector din industrie iar statul trebuie să asigure contextul, adică legislația potrivită, este concluzia speakerilor care
Debaraua sau cămara, locul în care, în urmă cu mulți ani, se adunau toate bunurile de depozitat ale unei familii plus proviziile pentru iarnă, a dispărut treptat din noile generații