Grupul francez Saint-Gobain conduce cinci companii în România, respectiv Saint-Gobain Construction Products, Saint-Gobain Glass România, Saint-Gobain Abrazivi, MTI Impex Brașov
Dintre lucrările pe care le-a încheiat Dimar până acum fac parte amenajări hidro pe râul Dâmbovița, consolidări de canal pe râul Bega, dar și lucrări de reparații ale unei șosele
În acest context cei care schimbă destinația apartamentelor fără să treacă prin tot procesul legal, care fac modificări care nu se încadrează în lege, care refuză să coopereze cu asociația
În acest context cei care schimbă destinația apartamentelor fără să treacă prin tot procesul legal, care fac modificări care nu se încadrează în lege, care refuză să coopereze cu asociația
Noul depozit are rol de punct de distribuție, de aici urmând să se fac livrări către clienți, însă va exista și posibilitatea ca aceștia să își poată ridica singuri marfa în baza unei