IAR Brașov a livrat ieri Ministerului Apărării Naționale cel de-al treilea elicopter 330L Puma Naval, destinat operațiunilor de luptă și salvare pe mare, la finalul unui program derulat
Infrastructura deficitară și costurile ridicate cu transportul și logistica determină compania Sika, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de construcții, să investească într-o
Producătorul Policolor, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de lacuri și vopsele, pariază pe sectorul DIY (do it yourself - engl.) și pe renovările de locuințe
afaceri locali se confruntă foarte des cu situația în care aceștia investesc în pregătirea angajaților, dar nu îi pot reține în companie după terminarea perioadei de școlarizare, de cele
Dezvoltatorul industrial ceh CTP a anunțat preluarea proiectului Deva Logistics Park, redenumit CTPark Deva, marcând astfel a treia achiziție pe piața românească în acest an, după preluarea
Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu circa 13% în primul trimestru comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, semn că industria de profil, una dintre cele mai afectate
temperat față de anii anteriori, marii câștigători fiind firmele care au lucrat cu statul pentru proiectele de infrastructură, care au reușit în unele cazuri să-și crească businessul cu cel
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia,
Cei trei mari producători de ciment de pe piața locală s-au menținut profitabili și anul trecut, însă marjele de profit au scăzut, astfel că dacă în anii anteriori se ridicau la peste