Sperăm ca acel moment să vină cât mai repede, iar conflictul să se stingă“, spune Alexandru Stânean, CEO-ul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții.
În cea de a doua fază a proiectului, PSC Contractor & Developer va construi cea de a 6-a clădire, aducând un plus de 50 de apartamente celor 252, din prima fază.
Cu 5,6 milioane de metri pătrați de spații de depozitare moderne la sfârșitul anului 2021, România este a treia cea mai mare piață industrială și logistică din CEE-15.
♦ Prețul locuințelor a crescut cu 4,2% în octombrie 2021 față de perioada similară din 2020, acesta fiind și cel mai accelerat ritm de creștere din ultimul an.
Pe de altă parte, volumul este egal cu cel înregistrat în întreg anul 2009”, se arată în cel mai recent raport realizat de compania de consultanță imobiliară DTZ Echinox.