În aceste categorii se încadrează firme precum Cotroceni Park SA, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni, dezvoltatorii imobiliari Anchor Grup, Conarg Real Estate și Ibiza Sol,
Astfel, ansamblul rezidențial GViTown, dezvoltat de Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol, lansat în primăvara anului 2015, a finalizat și livrat primele două etape ale proiectului
Cemacon este controlată de fondul de investiții KJK Fund II SICAV-SIF (34%), firma Consultanță Andrei & Andrei SRL (21,4%), SSIF Broker Cluj (17,8%) și alte persoane fizice și juridice
„Din 2021, Lemacons SRL din Galați produce elemente prefabricate din beton pentru infrastructura rutieră, domeniu pe care intenționează să-l extindă pe parcursul acestui an și al anului
vopsele și acoperiri decorative și sisteme profesionale pentru construcții arhitecturale și adezivi și vopsele decorative pentru industria mobilei prin intermediul Fabryo Corporation SRL
La finalul anului 2021, Igna Construct, în asociere cu Avril SRL din Negrești Oaș, Crito Prod din Oradea și Mecatron din Timișoara, au câștigat un contract de peste 108 mil. lei (aproximativ
în 2017, Kesz a operat prin mai multe firme pe piața locală, iar începând cu 2018 activitatea principală – de construcții – se desfășoară prin Kesz Construcții România SRL