Anchor Grup, compania care a dezvoltat primul mall din România, București Mall, construiește două blocuri cu 200 de apartamente în ansamblul rezidențial Pallady Towers.
Fondul sud-african de investiții NEPI și-a asigurat anul trecut alte două terenuri în țară pentru dezvoltarea unor centre comerciale în Brașov și Galați, în urma unor investiții de
Centrul comercial Mega Mall, dezvoltat de fondul sud-african de investiții NEPI și austriecii de la Real4You, va fi deschis pe 14 mai, cu trei săptămâni întârziere față de termenul
membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistrița, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările de construcție a parcului industrial Bistrița Sud
AFI Europe și NEPI Rockcastle au semnat vânzarea portofoliului de birouri din România al fondului sud-african, într-o tranzacție de peste 300 mil. euro, potrivit datelor companiei.
Ucraina reprezintă atât un bazin de forță de muncă, cât și o posibilă rută de export pentru Moldova, în condițiile în care nu există demarat un proiect pentru a traversa Carpații...
Alex Skouras, cofondator & managing partner al dezvoltatorului rezidențial Alesono, spune că piața nu mai este una orientată spre volum, ci spre valoare, poduse de calitate.