Stănculescu să negocieze și să finalizeze vânzarea, inclusiv „să negocieze prețul de vânzare și termenii și condițiile de plată a prețului”, precum și să semneze „precontracte, acte
Iar toate acestea reprezintă doar primul pas pe care TOPBAND îl face în România, de unde vom oferi produse și servicii post-vânzare excelente pentru controlerele inteligente dedicate
Companiile devin din ce în ce mai interesate de spațiile industriale care sunt conforme cu indicatori și procese ESG, în condițiile în care 38% din stocul industrial modern al României
trecut, când a înregistrat vânzări de 27,5 milioane de lei (6,5 milioane de euro).
“Motivele creșterii sunt pe de o parte interesul din ce în ce mai mare pentru îmbunătățirea
Astfel, aproape 71% consideră că o clădire este sustenabilă atunci când are un consum foarte eficient al resurselor, dar și când protejează mediul înconjurător, însă 48% atrag atenția
real estate Globalworth, controlat de omul grec de afaceri Ioannis Papalekas, și-a majorat valoarea portofoliului până la 1,04 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an, după ce