Grupul francez Carrefour, cu afaceri anuale de aproape 1,2 miliarde de euro pe piața locală, și-a montat sigla pe cel de-al nouălea hipermarket din București ce va fi deschis peste
materialelor de construcții, care reprezintă circa o treime din sectorul total al construcțiilor, a ajuns anul trecut la o valoare de circa 3,2 miliarde de euro, nivel aproximativ similar cu cel
Fondul sud-african de investiții NEPI, cel mai mare investitor în piața imobiliară locală, a realizat o nouă achiziție de anvergură, semnând preluarea mallului Promenada din Floreasca
Contractele de construcție a peste jumătate din cei 70 de kilometri ai autostrăzii Sebeș-Turda vor fi semnate abia în perioada următoare, deși primele rezultate ale licitațiilor
Una dintre cele mai frecvente greșeli ale românilor atunci când investesc într-o lucrare de pavare este apelarea la montatori nespecializați, aspect prin care își asumă riscul unei
Cel mai mare proiect de retail anunțat că va fi inaugurat anul acesta în București a mobilizat pe șantier aproximativ 700 de muncitori, care lucrează de zor pentru ca ParkLake, mallul
Compania de bricolaj Dedeman, controlată de frații Adrian și Dragoș Pavăl din Bacău, va mai deschide anul acesta cel puțin trei magazine în cartierul bucureștean Colentina, în Deva
David Sharkey, CEO și acționar al grupului irlandez Caelum Development, afirmă că lucrările de construcție a mallului ParkLake Plaza din cartierul bucureștean Titan, dezvoltat în parteneriat