Tot Raiffeisen este instituția de credit care a decis anul trecut să elimina din oferta sa depozitele la o lună pentru a încuraja economisirea pe termen lung.
JLL, prin prezența sa globală, regională și locală, are experiența și resursele pentru a sprijini investitorii în această evoluție”, spune Silviana Petre Badea, managing director JLL
Grupul a fost fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian (90%), alături de soția sa Nadia (10%) și include, pe lângă producătorul de ambalaje din hârtie Exonia Holding și
Tronsonul, cu o lungime de 32,8 km și o valoare de 180 mil. euro fără TVA, face parte din Coridorul IV paneuropean și este practic prima autostradă pe care firma Straco Grup o construiește
companiei Symmetrica, deținută de Florentina Mihaela Stanciu și de Florin Cristinel Stanciu, motivează construcția fabricii finalizate anul acesta în județul Brașov, o investiție de 2,1 mil
Pe de altă parte, cele trei firmei din GroupM au realizat anul trecut afaceri cumulate de 68 mil. euro, având aproximativ 90 de angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor