În ceea ce privește avocații cumpărătorilor, Reff & Asociații a gestionat partea de tranzacție, în timp ce Clifford Chance Badea a realizat procesul de due diligence.
Ministerul Economiei a anunțat ieri seară, printr-un comunicat, că va relua procedura de introducere a managementului privat la companiile de stat din subordine, după mai bine de
Piața românească este atractivă pentru investitorii în spații logistice sau clădiri de birouri, pe fondul creșterii economice din ultimii ani, dar și al companiilor străine care intră
Companiile americane TPG Capital și Blackstone, două dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, au intrat în forță în industria logistică din România după ce au achiziționat
Victoria Center a fost cumpărată în 2015 de compania GLL Real Estate Partners, cu sediul în München, pentru aproximativ 27 milioane euro, iar în 2018 dezvoltatorul imobiliar a fost
Liviu Stoleru, managerul care a condus companii precum Cemacon și ROCA Industry, revine în prim-planul industriei materialelor de construcții ca CEO al Symmetrica, unul dintre cei
„Brașovul a devenit a doua cea mai mare piață rezidențială regională din România și este piața care oferă cel mai mare randament investițional din țară, proprietățile de aici atrăgând
Modelul de creștere economică a fost bazat pe servicii și IT ceea ce s-a transpus în cerere pentru spațiile de birouri, explică Mihai Pătrulescu, senior consultant Colliers International