Producătorul sucevean de pavele și borduri Symmetrica a încheiat primul semestru al anului cu afaceri de 44,4 milioane de lei (9,7 milioane de euro), în creștere cu 15% față de aceeași
Piața construcțiilor, un sector de 8 - 9 mld. euro anual, a avut în primul semestru al acestui an o contribuție la formarea PIB de doar puțin peste 4%, însă în același timp a reușit
sunt mai educați, știu ce caută și există cerere importantă pentru categoria de lux, pentru case cu prețuri de peste 300.000 de euro, a spus la ZF Live Alex Skouras, managing partner al
Cu toate acestea, perspectivele pieței devin tot mai incerte, în contextul tensiunilor politice interne și al posibilelor întârzieri în atragerea fondurilor europene.
Dacă, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, cerințele legislației românești s-au aliniat cu cele europene, partea de control al implementării acestora necesită întărire, mai ales
pentru comunitatea locală prin impactul pozitiv asupra mediului și că nu vor exista întârzieri în procesul de avizare și autorizare”, spune Gheorghe Budrugeac, directorul industrial al