Producătorul de acoperișuri Bilka din Brașov, deținut de antreprenorul Horațiu Țepeș, a trecut de 245 de milioane de lei profit în 2021, ceea ce a dus la o marjă de 22% a câștigului
De partea cealaltă, cea mai mare scădere, de 8.000 de euro, s-a înregistrat în zona Iancului, în timp ce la Moșilor declinul a fost de 3.000 de euro, iar în Crângași de 2.000 de euro
Fabricile din zona euro se luptă cu întârzieri fără precedent din cauza crizei materialelor și părților componente, ceea ce a dus la un nivel record de comenzi nerespectate, termene
Spațiul a fost închiriat pentru o perioadă de cinci ani și în această locație își vor desfășura activiatea cei circa 30 de angajați și colaboratori din departamentele de consultanță
Vânzarea Day Tower este cea de-a șasea mare tranzacție pe piața de birouri din acest an, după The Office Cluj, Liberty Cluj, America House, Clădirea Piraeus și cea de-a treia clădire
Cel mai recent anunț ce viza demararea proiectului de birouri s-a realizat în aprilie 2011, când Copos spunea că în „următoarele 3-6 luni încep lucrările”.