Global Vision atrage PepsiCo în Constanța Business Park, iar gradul de ocupare trece de 50%
Compania ajunge astfel la un grad de 50%, iar oficialii se așteaptă ca până la finalul anului întreg depozitul să fie ocupat integral.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Compania ajunge astfel la un grad de 50%, iar oficialii se așteaptă ca până la finalul anului întreg depozitul să fie ocupat integral.
a anului trecut, Capitala bifând 43% din acestă cerere, respectiv 103.600 metri pătrați, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară JLL, care estimează că la finalul anului
municipiului Cluj-Napoca, prin direcția taxe și impozite și cu spijinul companiei de audit și consultanță KPMG.
Compania Sortilemn din Gherla, unul dintre cei mai importanți furnizori locali ai grupului suedez IKEA, a finalizat un proiect de aproape 30 mil. lei (circa 6,9 mil. euro), din care
CEO al companiei, în cea mai recent…
Compania românească ARKA Smart Parcel Lockers, producătorul lockerelor FAN Courier, care are în portofoliul de clienți și Poșta Austriei, dar și un curier din Canada, se află în discuții
peste 52.000 de metri pătrați de birouri și ridică acum încă aproximativ 60.000 mp.
„Problema forței de muncă poate fi cea mai mare frână în dezvoltarea ulterioară a economiei românești.“
Creșterea vine ca urmare a investițiilor realizate de retaileri în magazine noi, în extinderea spațiilor de depozitare și în achiziția de terenuri, dar și ca urmare a unor mutări contabile