De altfel, primele nouă luni ale acestui an au fost cele mai bune din ultimul deceniu în ceea ce privește livrarea de locuințe în regiunea București – Ilfov, investitorii și persoanele
În opinia sa, alte elemente-cheie ce ar putea stimula un avans al PIB-ului de 5% anual sunt investițiile în construcții, atât în infrastructură, cât și în zona rezidențială.
Fabrica din Buziaș este prima unitate de producție deschisă de Siemens în România, fiind inaugurată în 2002, având, la acea dată, o suprafață de 400 mp.
primele două malluri din București, a început renovarea centrului comercial Plaza România din cartierul Drumul Taberei, un proces care va implica o investiție de 10 milioane de euro ce
Fie că le-au montat deja, fie că se gândesc să le testeze în magazinele lor, retailerii de materiale de construcții se adaptează unui nou mod de a face cumpărături.
Pe lângă pavele, Florea Grup mai activează și în alte sectoare ale construcțiilor, precum turnarea asfaltului și operarea unei cariere proprii de piatră.
Petra Pavaje, divizia de pavele care face parte din grupul Florea din Alba, are în plan să deschidă noi depozite în țară, iar în acest sens analizează evoluția vânzărilor pe regiuni
Dacă dezvoltatorul are ca strategie să promoveze ultimul preț, nu va scădea sub acel preț, dar de cele mai multe ori un 5-10% negociază.
– Dezvoltatorul nu verifică la biroul
El a continuat spunând că și în timpul crizei din 2008 cele mai multe tranzacții au avut loc în zona de nord a Capitalei, unde se caută apartamente, care după ce sunt achiziționate