Mă refer la core-business-ul nostru, sistemele uscate, sistemele de gips-carton. (…) Volumele scad în continuare, și la noi, însă le-am compensat prin îmbunătățirea mixului de
este doar un concept, ci a devenit astăzi o necesitate, iar efectele pandemiei și tendințele de mediu au accentuat importanța comportamentelor sănătoase și sustenabile, atât în business
În prezent, depozitele, spațiile pentru service și birourile GEZE România se află în complexul de birouri Iride Business Center, din zona de nord a Bucureștiului.
Compania avea în 2006 un business de circa 505 milioane de lei, iar în ultimi ani a devenit lider detașat, cu afaceri de zece ori mai mari față de 2006.
„Primele trei trimestre ale anului reflectă creșterea de business așteptată, ceea ce va conduce la atingerea obiectivului de vânzări pentru anul în curs.
Închirierea către un spital reprezintă una dintre cele mai bune soluții pentru o companie imobiliară, în condițiile în care contractele sunt încheiate pe 10, 15 sau chiar 20 de ani.