Proiectele de birouri ale companiei, segmentul secundar în portofoliul NEPI, sunt Floreasca Business Park, City Business Centre, The Lakeview și The Office – cu cele două faze
Sud-africanul Martin Slabbert, cel care a dus fondul de investiții NEPI pe lista celor mai mari investitori de real estate în România, revine în industria imobiliară cu un joint
operațiunile Cushman&Wakefield de pe piața locală, după ce acum șase ani își vindea pentru trei milioane de euro propria companie gigantului american, care a ales acum să renunțe la România
Cel mai mare bonus salarial acordat în ultimii trei ani unui angajat al Decor Floor România, furnizor de soluții pentru pardoseli care a lucrat la proiecte precum Sky Tower, Lake View
Primul semestru al acestui an a adus o scădere de 9,4% a lucrărilor de construcții și o reintrare în recesiune tehnică a economiei, date care arată că România încă nu a depășit criza
Producătorul de materiale chimice de construcții Sika România, filiala locală a gru¬pu¬lui elvețian Sika, va deschide în luna septembrie o fabrică la Căpușu Mare, județul Cluj, unde