este clar: până în 2025, toate sediile Audi ar trebui să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2”, spune Peter Kössler, membru al Consiliului de administrație al Audi Production
Aceasta este în concordanță cu eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a reduce amprenta noastră operațională asupra comunității în care ne aflăm’’, adaugă Marius Bărăceanu, Production
continuă în toate țările UE, iar sectorul construcțiilor înaintează greu, va exista presiune pe vânzări și anul acesta“, a spus John Oikonomou, operations manager al Neoset Mobilier SRL
Proprietatea este compusă din teren în suprafață de 431 mp ce include clădirea monument istoric, cu amprentă la sol 332 mp/suprafață totală 678 mp și grădină în suprafață de 315 mp
Inovația este evidentă prin elemente biofilice pentru îmbunătățirea calității aerului și a bunăstării, mobilier modular pentru flexibilitate și iluminat creativ.
De altfel, cele mai tranzacționate apartamente sunt cele de 3 camere, atât în București, în ansambluri rezidențiale precum Ibiza Sol și Asmita, cât și în Timișoara, în ISHO, în proiectul
Compania deține în portofoliu apartamente și vile pentru clienți cu cerințe și bugete variate, de la apartamente de nivel middle și lux în complexuri exclusiviste precum Ibiza Sol,
Regina Maria a avut o cifră de afaceri de peste 27 mil. euro anul trecut (cât reprezintă cifrele de afaceri înregistrate de Centrul Medical Unirea SRL și Euroclinic Hospitals SA,