început să își readucă parțial sau prin rotație personalul în spațiile de birouri, reiese dintr-un studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox cu privire la metodele de lucru ale
generată de creșterea comerțului online, ca efect al pandemiei și al stării de urgență, care a restricționat ieșirile și a încurajat comenzile pe internet.
Sperăm să închidem bine și al doilea semestru.“
În acest moment, compania nu are investiții majore în derulare, însă lucrează la câteva proiecte de eficientizare a unor linii
„Ne exprimăm totala dezaprobare față de acesta (comunicatul NEPI – n.red.), în condițiile precizate, în special pentru faptul că declarația nu poate avea alt scop decât acela
„Primele șase luni ale anului au fost, fără îndoială, provocatoare și diferite din multe puncte de vedere față de ceea ce, înainte, numeam normalitate.
Vânzările de locuințe vor fi afectate diferit de pandemie pe fiecare categorie de cumpărători în parte, corelat cu prețul de vânzare al proprietăților, cel mai afectat fiind segmentul
Investiția este de 6,5 milioane de euro și are ca scop susținerea tinerilor antreprenori care vor să performeze în domeniul producției auto și al componentelor.