solicitării ZF pentru a explica dacă datele aferente firmei Bricostore reflectă și rezultatele Praktiker – a căror preluare britanicii au finalizat-o anul trecut – sau doar pe cele ale
infrastructurii și a pieței imobiliare din România este un resort care ar putea susține dezvoltarea businessurilor locale din domeniul construcțiilor, este de părere Alexandru Stânean, CEO al
finalizat prima fază a celui mai amplu program de investiții de până acum, în valoare de 6 milioane de euro, care se va încheia în 2020“, spune Liviu Mistodinis, directorul general al
„În ceea ce privește vânzările, în primele șase luni ale anului 2019 firma Izotec Group a consemnat rezultate financiare în ușoară creștere față de cele obținute în intervalul similar