Radisson Blu are cinci restaurante, trei baruri, piscină interioară și în aer liber și unsprezece spații de întâlnire, potrivite pentru până la 650 de persoane, în stil de recepție.
„Parcul IRIDE, unul dintre cele mai mari hub-uri de clădiri de birouri din București, are deja o reputație excelentă, datorită diversității serviciilor oferite chiriașilor și rezidenților
Printre chiriașii care au prelungit contractele se numără dezvoltatorul de software Siveco, care are 5.500 de metri pătrați în clădirea Victoria Park din zona Băneasa.
Antares România a fost înființată în anul 1998 la Cluj-Napoca și face parte din grupul Antares, care mai are filiale în Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Serbia.
Nordis are în portofoliu, la vânzare, închiriere sau în administrare peste 2.500 de proprietăți din zonele de nord ale Bucureștiului, respectiv Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău
„Am mai avut în vedere faptul că este singurul proiect din țară care are un mall la parter și mezanin și este dezvoltat de către domnul Sile Pușcaș, un om cu multă experiență în domeniul
În total compania are în România circa 9.200 de salariați, din care doar 400 vor face obiectul acestei mutări, restul fiind angajați în magazine sau în depozite.
Abris Capital Partners este o firmă de private equity orientată pe investiții în Europa Centrală și de Est, ale cărei baze au fost puse în 2006 și care are trei birouri, în Varșovia