Metrul pătrat de magazin în Piața Unirii valorează cât o garsonieră confort 2 în Rahova, Drumul Taberei sau Berceni, ținând cont de cea mai importantă tranzacție cu un spațiu comercial
Elvila, unul dintre cei mai mari jucători din industria mobilei, a înregistrat o creștere de 10% a afacerilor în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din
Piața locală de învelitori s-a păstrat anul trecut la un nivel similar celui din 2010 sau, în cel mai bun caz, a înregistrat o ușoară creștere, în condițiile în care renovările și mai
Fondul sud-african de investiții NEPI, cel mai activ cumpărător de active imobiliare pe piața locală în ultimii trei ani, s-a asociat cu omul de afaceri Ovidiu Șandor pentru dezvoltarea
Toți cei șase primari ai sectoarelor Capitalei, care au ocupat fotoliul de primar pentru o perioadă cumulată de 52 de ani, mai bine de jumătate de secol, vor să fie realeși.
judecătoresc al complexului Laguna Residence va încerca pentru a treia oară, pe 26 martie, să vândă ansamblul rezidențial de lângă Lacul Tei, la un preț de pornire cu 25% mai mic decât cel
Academia de Studii Economice (ASE) din București, una dintre cele mai puternice universități locale, cu un buget anual de aproximativ 150 de milioane de lei (34 mil. euro), cumpără