Cu toate acestea, suntem foarte încrezători că locurile evoluează într-o direcție bună, iar faptul că deținem două clădiri de birouri de clasa A+ situate în inima Capitalei, reprezintă
protejarea sănătății lor și a colegilor, arată datele unui sondaj realizat de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri din România, care deține West Gate Business
construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și echipamente) se înscrie Automobile Dacia, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, cu un business
Producția Macon SRL, principala companie din cadrul grupului cu același nume, este structurată pe trei linii de business, BCA cu cele două fabrici de la Deva și Oradea, respectiv elemente
Jucătorii din sectorul IT&C sunt cei care domină cererea de spații de birouri din zona de business Calea Floreasca – Barbu Văcărescu, reprezentând 40% din cererea totală.
Până în 2012, Max SRL a funcționat ca un business mixt, axându-se atât pe comerțul cu ridicata, cât și pe comerțul cu amănuntul, în cinci spații de vânzare.
De asemenea, tot din cauza pandemiei, au fost suspendate temporar unele linii de business afectate de măsurile de întrerupere a activității impuse de autorități, iar salariații încadrați
“, spun Adina și Ture Foldager, cuplul din spatele afacerii Adinish.com, un business de comercializare de produse destinate copiilor, de la mobilă, până la cărucioare sau jucării, cu
importantă în cazul României și partea de socializare, de petrecere a timpului liber împreună cu familia, prietenii, și nu în ultimul rând ajută la crearea unor puternice comunități de business
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii