SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.
Cheltuielile la nivel bugetar reprezintă unul dintre aspectele care ar trebui tratate cu seriozitate în procesul de redresare a economiei după criza generată de coronavirus, este de
Bihorul are marele avantaj al poziționării la graniță, ceea ce face mult mai facil accesul la infrastructura Vestului“, a spus Adina Rada, care arată că mai sunt cel puțin trei companii
“Colaborarea are o însemnătate specială atât la nivel local, deoarece este rezultatul unui parteneriat între două companii gălățene, cât și la nivel național pentru că, astfel, s-a
AFI Europe România are în plan să construiască în următorii 6-7 ani un proiect rezidențial care va include 2.000 de apartamente în zona Bucureștii Noi din Capitală, în apropierea stației
„Proiectul are în vedere construcția unei porțiuni de 51,8 km de autostradă, cu două benzi pe sens de circulație, între orașele sus-amintite, precum și a unei secțiuni de 4,7 km în
One United Properties are, începând cu anul acesta, și doi noi administratori în Consiliul de administrație, respectiv Marius Diaconu, fondator și CEO al companiei Altius, jucător
Ca și strategie de business, Element Industrial are în vedere proiecte de 50-60.000 mp în București și orașele secundare și terțiare, unde există cerere de spații de logistică de clasă