Compania a lucrat cu hoteluri precum Hampton by Hilton din Iași, Double Tree Sighișoara, Alcor Hotel Mamaia, cu rețele de benzinării, dar s-a ocupat și cu amenjarea localurilor KFC
În perioada crizei, piața locală a construcțiilor a scăzut, iar o parte dintre clienții noștri s-au orientat către străinătate și au început să exporte.
Astfel, în 2014-2015 am avut un profit cumulat de 4,83 de milioane de euro, iar investițiile totale s-au ridicat la 7 milioane de euro, investiții susținute din profitul companiei,
În același timp s-a înregistrat o scădere și în cazul indicatorului pentu stocuri, de la 43 de puncte în decembrie 2016, la 39 de puncte în ianuarie, acest lucru indicând faptul că