Având în vedere starea infrastructurii Capitalei, Bucureștiul s-a dezvoltat sub forma unor centre de interes, iar acum și autoritățile trebuie să gestioneze expansiunea orașului.
Piața rezidențială din Hong Kong s-a confruntat cu cele mai mari scăderi din 2008 până în prezent, în timp ce prețurile caselor din vecinătățile Londrei au scăzut pentru prima dată
Lucrările de construcție a primei faze, denumită A2, au început în luna martie 2018 și s-au finalizat recent, odată cu recepția realizată împreună cu instituțiile statului și intabularea
răscumpărare a acțiunilor proprii aprobat de acționari pe 24 aprilie 2019, respectiv a achiziționat 10 milioane de acțiuni la un preț mediu de 1,371127 lei pe unitate, tranzacții care s-au
Potrivit Auricai Sereny, în ciuda acestei stagnări a producției, cifra de afaceri din comerțul cu mobilă a crescut cu 10% pentru că s-a vândut din stoc.
Impact Developer are o capitalizare de 297 mil. lei, iar de la începutul anului acțiunile s-au apreciat cu 63%, fără a lua în calcul dividendele plătite de companie din profitul pe
de construcții au crescut cu 3,6% în iunie, față de perioada similară din 2016, susținute în special de zona de clădiri, care a avansat cu 4%, și cea de proiecte de inginerie, care s-a