Ce legătură este între pierderea finanțării din PNRR pentru metroul din Cluj, dezastrul petrecut în sudul litoralului ca urmare a furtunii de săptămâna trecută și degringolada urbanistică
În ultimii trei ani, ADLO a atras mai multe investiții, dintre care cea mai importantă este cea a companiei finlandeză Nokian Tyres, care investește 650 de milioane de euro într-o fabrică
Totodată, dezvoltatorul lansează și prima etapă din Green Point, un ansamblu ce va fi dezvoltat pe terenul fostei fabrici de sticlă Siteh de pe bulevardul Basarabia.
Zona de vest are cea mai mare pondere, respectiv 34%, cel mai mare proiect din zonă fiind The Bridge, dezvoltat de Forte Partners, urmată de Pipera, cu 31%, unde se vor livra primele
Cei care apelează la el întâi își cumpără un apartament mai mic, după care peste cinci ani merg către unul mai mare și așa piața se rostogolește și crește“, explică Shimon Galon, CEO
A doua cea mai mare creștere a prețurilor an la an a avut loc în zona Iancului, de 20% la 88.000 de euro, în timp ce în Berceni prețurile au urcat cu 13% la 69.000 de euro.