România a exportat mobilier de 1,86 mld. euro la zece luni și a importat de 530 mil. euro, excedentul comercial din industria mobilei fiind de peste 1,3 mld. euro.
Aceeași companie preconiza, în vara anului trecut, că acest sector ar ajunge să valoreze 165 mil. euro la finalul lui 2021, avansul fiind de numai 3%, deoarece piața este puternic afectată
Cele mai mari tranzacții, de peste 1,5 mil. euro, au fost în piața liberă, conform acestuia, iar cererea clienților români s-a mutat, în mare parte, către imobilele mai mari sau casele
este, de altfel, unul dintre cele mai mari proiecte publice la care lucrează PORR în acest moment, alături de reabilitarea unor piste din cadrul aeroportului Otopeni, proiect de 30 mil
Anul trecut compania a realizat o cifră de afaceri de 1,444 miliarde de euro și un profit net de 61,6 mil. euro, având o medie de aproape 12.000 de angajați.
În total, pentru exproprierea pentru lărgirea drumului guvernul a aprobat suma de 1,2 mil. lei de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Departamentul
cumpărat Europrefabricate, o companie care produce elemente prefabricate din beton la Timișoara și Târgoviște, pentru a se extinde în zona de vest a țării, în urma unei investiții de 8 mil