Retailerul austriac de mobilă și decorațiuni XXXLutz a închiriat un spațiu de depozitare de 6.000 m.p. în parcul logistic dezvoltat de WDP în localitatea Dragomirești, în nord-vestul
România se dezvoltă tot mai mult ca un hub regional de distribuție important, în special în sud-estul Europei, iar stocul spatiilor logistice ar putea depăși 10 mil.mp până la sfârșitul
Sorin Vișoianu, country manager office & logistics pentru România și Bulgaria în cadrul grupului austriac Immofinanz, spune că piața locală de real estate a dat semne de revenire, mai
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, l-a numit pe Richard Wilkinson, fostul
de proiecte sau imobile de birouri, depozite sau centre comerciale vor fi gata în 2020, dezvoltatorii continuând construcția acestora, în condițiile în care sunt deja semnate contracte
SIF Banat-Crișana a semnat la data de 4 septembrie 2020 contractul de vânzare-cumpărare pentru achiziționarea pachetului de acțiuni reprezentând 99,92% din capitalul social al DOOSAN
Dezvoltatorul ceh CTP, cel mai mare proprietar și dezvoltator de spații logistice și industriale din Europa listat la bursă, a raportat venituri din chirii brute de 759,8 milioane de