Grupul italian Transmec, cu activități pe piața transportului de marfă și în logistică, care are clienți precum IKEA, Natuzzi sau Michelin, a avut anul trecut afaceri de 40 de milioane
Astfel, stadioane precum Steaua, Giulești, Arcul de Triumf, fiecare cu câteva mii sau chiar zeci de mii de locuri, au avut în spate companii locale - unele de renume, altele mai puțin
investiție de aproximativ 15 milioane de euro de către omul de afaceri Dănuț Prisecariu, va fi deschis în cea de-a doua jumătate a lunii martie și va avea printre chiriași retaileri precum
Mai mult, deja bulevardul Theodor Pallady a atras nume mari din retail, atât de mobilă, cum este Ikea, cât și din bricolaj precum Dedeman sau Leroy Merlin sau food - Auchan, Lidl sau
Tendințele de design și arhitectură din piața rezidențială locală arată un interes sporit față de elemente naturale precum lemnul, marmura sau piatra naturală, într-o evoluție care
Compania autohtonă Climatico, ce oferă soluții de consiliere, proiectare, instalare și service pentru produse precum aparate de aer condiționat, pompe de căldură, centrale termice,
nevoie de noi reglementări din punct de vedere al siguranței fațadelor clădirilor rezidențiale, întrucât acestea ar trebui să fie mai rezistente în cazul unor evenimente precum
Piața rezidențială din București-Ilfov a devenit mai dinamică și mai interesantă în ultimii ani, pe măsură ce au apărut jucători noi, precum fondurile care cumpără pentru revânzare
Cele mai complicate decizii pe care le-a luat se leagă de reluarea investițiilor postcriză în Iași și construcția ultimei etape de dezvoltare a ansamblului premium pe care compania
„Este estimată o producție anuală de 600.000 de tone de benzină premium. Beneficiarul final este compania de stat Turkmengas“, spun oficialii companiei.