în contextul în care în urmă cu circa o săptămână cotidianul economic german Financial Times Deutschland afirma că firma de investiții Maseltov din Austria, cel mai mare acționar al
O posibilă tranzacție, intermediată de firma de consultanță imobiliară Colliers, este în proces de due diligence și ar putea fi închisă în primul trimestru al anului viitor.
Vânzările de centrale termice au înregistrat în prima parte a acestui an un nivel similar celui din primul semestru al anului trecut, evoluția pieței fiind direct corelată cu interesul
Timișoara reprezintă al doilea cel mai mare hub de spații industriale din țară, după București, și atrage anual noi jucători pe piață în special din domeniul producției.
Chiriașii din domeniile IT&C și medical au rămas cei mai activi din punct de vedere al cererii, aceștia parafând în total 41% din volumul total tranzacționat în trimestrul al treilea
Immofinanz a finalizat anul acesta achiziția clădirii Bucharest Financial Plaza, fostul sediu al BCR de pe Calea Victoriei, clădire care a fost inițial sediul băncii Bancorex și printre